Sexul in timpul sarcinii

S

Sexul in timpul sarcinii nu ar trebui sa fie considerat interzis. Doar medicul care iti supravegheaza sarcina iti poate spune daca exista conditii care sa-ti restrictioneze penetrarea, orgasmul sau excitatia sexuala.

Schimbarile hormonale prin care trece o femeie insarcinata ii pot influenta pofta de a face sex. Unele femei se abtin de la a face sex deoarece cred ca e in regula ca mama sa se bucure de sex cu un copil in pantece. Aceasta problema poate disparea in timp de la sine, pe masura ce femeia se adapteaza la noua etapa de viata. Desi multe cupluri isi fac griji ca sexul in sarcina ar putea cauza avort, in general a avea raporturi sexuale nu ar trebui sa reprezinte o problema.

Avorturile la inceputul sarcinii sunt frecvent datorate anomaliilor cromozomiale sau altor probleme la nivelul copilului care se dezvolta si nu sunt ca urmare a ceva ce ai facut sau n-ai facut tu sau partenerul tau.

Unele femei cu sarcini care prezinta risc sunt sfatuite sa evite sexul in timpul sarcinii. Medicul tau iti va spune daca faci parte din aceasta categorie de femei.

Nu este recomandat a se intretine relatii sexuale in timpul sarcinii in urmatoarele cazuri:
– Ai un istoric de travaliu sau nastere prematura
– Ai o sangerare vaginala neexplicata
– S-a rupt apa
– Cervixul a inceput sa se deschida prematur (incompetenta cervicala)
– Placenta acopera partial sau total cervixul (placenta previa)
– Daca partenerul tau are herpes genital
– Daca suspectezi ca partenerul are o boala cu transmitere sexuala.

Sexul in timpul primului trimestru de sarcina

In aceasta perioada te vei simti foarte obosita. Greturile matinale iti vor da si ele batai de cap si uneori vor fi urmate de varsaturi, mai ales daca esti la prima sarcina. Sanii ti se vor umfla si te vor durea, la randul lor. Corpul tau iti va spune exact ce sa faci si ce nu, iar tie nu-ti ramane decat sa il asculti cu atentie.

Sexul in al doilea trimestru de sarcina

Inca de la inceputul celui de-al doilea trimestru, vei scapa, rand pe rand, de greturi, varsaturi si ameteli. Este cu siguranta, o perioada foarte buna pentru viata de cuplu, cu atat mai mult cu cat urmeaza dupa una de abstinenta, daca a fost cazul, bineinteles. Interesul tau pentru sex va creste considerabil incepand cu al doilea trimestru de sarcina.

Viata sexuala in ultimul trimestru de sarcina

In ceea ce priveste starea ta emotionala, in cel de-al treilea trimestru vei deveni si foarte constienta de faptul ca vei aduce pe lume o viata, iar acest sentiment s-ar putea sa-ti cam reduca din preocuparea pentru sex. Vei observa, pe masura ce sarcina avanseaza, ca devii pe zi ce trece tot mai constienta de schimbarile din corpul tau si tot mai preocupata de felul in care arati si de starea ta de sanatate.

Daca totusi iti doresti si simti nevoia sa faci sex cu partenerul tau, este foarte important pentru tine sa descoperiti care sunt pozitiile in care tu stai cel mai confortabil si te simti cel mai bine. Fiti creativi. posibilitati exista. Iar cautarea lor este incitanta. Important este ca tu sa nu stai pe spate, mai ales dupa saptamana 16 de sarcina. Este posibil ca uterul sa nu fie bine irigat cu sange si bebelusul sa nu se oxigeneze corespunzator.

Fii sincera cu jumatatea ta si vorbeste-i deschis despre nevoile tale, indiferent daca este vorba de dorinte sexuale sau, dimpotriva, de o nevoie de abstinenta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *