Pregatirea pentru sarcina

P

În ce constă pregătirea pentru sarcină? – Ce analize și teste trebuie efectuate atât de mamă, cât și de tată, înainte de a procrea un copil?
Consultul prenatal are, aşa cum am mai spus, rolul de a evalua starea de sănătate a cuplului şi de a cred, prin recomandările date, premizele unei sarcini cu risc minim de complicaţii, soldată cu naşterea unui copil sănătos.

Acest consult prenatal ar trebui să aibă loc cu minim 3 luni înainte de concepţie, la medicul de familie şi, la nevoie, la medicul obstetrician şi la medici de alte specialităţi atunci când există probleme medicale care trebuie verificate şi controlate. Trebuie evaluate starea de sănătate a viitorilor părinţi, istoricul familial (al ambilor parteneri) care ar putea afecta viitorul sarcinii, stilul de viaţă, nutriţia şi orice aspecte care ar putea influenţa sănătatea mamei în sarcină şi pe cea a copilului, inclusiv stressul şi consumul sau contactul cu substanţe nocive.

Aşa cum am mai spus, de rutină, sunt recomandate un test Papanicolau, este evaluată imunitatea pentru infecţii ale copilăriei (precum rubeola şi varicela) prin trecerea prin boală sau prin vaccinare, se efectuează teste – în acest caz, ambilor parteneri – pentru depistarea afecţiunilor cu transmitere sexuală (precum infecţia cu virusul HIV, lues, herpes, hepatită B, chlamydia, gonoree) sau alte infecţii care pot afecta fătul (infecţia cu citomegalovirus, toxoplasmoza).

În cazul în care testarea dovedeşte lipsa anticorpilor pentru rubeolă sau varicelă, perioada preconcepţională poate fi folosită pentru vaccinare împotriva acestor afecţiuni care au potenţial devastator pentru făt iar dacă se efectuează astfel de vaccinări se recomandă amânarea concepţiei cu cel puţin o lună. Poate fi necesară verificarea statusului hormonilor tiroidieni şi testarea pentru afecţiuni mai rare precum toxoplasmoza.

În funcţie de etnie pot fi recomandate teste specifice pentru afecţiuni care apar cu frecvenţă mare în cadrul unor populaţii (precum siclemia, talasemia, etc.). În cazul în care viitoarea mamă prezintă afecţiuni cronice (precum diabet, hipertensiune, epilepsie, astm, etc.) medicul de familie va recomanda, cel mai adesea, un consult la medicul de specialitate care tratează aceste afecţiuni pentru evaluarea riscurilor pentru sarcină şi reajustarea terapiei, acolo unde este cazul.

Nu în ultimul rând trebuie efectuat grupul de sânge şi Rh-ul ambilor parteneri pentru identificarea unei eventuale posibile incompatibilităţi sangvine între mamă şi făt, pentru depistarea anemiei se recomandă efectuarea unei hemoleucograme, se verifică glicemia şi tensiunea arterială şi poate fi recomandată ecografia genitală pentru evaluarea aparatului genital al viitoarei mame.

Alte teste şi investigaţii pot fi recomandate de specialiştii consultaţi în legătură cu afecţiunile cronice ale partenerilor iar în situaţia în care obţinerea sarcinii se lasă aşteptată peste 1 an poate fi necesară consultarea unui specialist în sănătatea reproducerii şi efectuarea de teste pentru evaluarea fertilităţii, la fel, ambilor parteneri. A nu se uita vizita la medicul stomatolog, aşa cum am mai spus.

În cazul în care în familiile partenerilor există afecţiuni genetice sau boli metabolice care au transmitere ereditară pot fi necesare consultarea unui genetician – pentru evaluarea riscului copilului de a moşteni acea afecţiune – şi chiar teste screening sau genetice înainte sau în timpul sarcinii. Şi da, evaluarea viitorului tată este extrem de importantă pentru că fătul este doar pe jumătate al mamei. Şi pentru că, deşi puţină lume ştie, e nevoie de 3 luni pentru ca spermatozoizii să se maturizeze astfel încât să poată fertiliza un ovul. De aceea şi taţii trebuie să participe la consultul preconcepţional iar acest consult trebuie să aibă loc cu minim 3 luni înainte de concepţie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *