Dezvoltarea emoţională la vârsta de 1 an

D

Pe durata celui de-al doilea an de viaţă copilul va alterna continuu între independenţă fără frică şi agăţarea de mamă. Acum se poate mişca şi poate face multe lucruri singur, are puterea de a se îndepărat de mamă şi de a-şi testa noile abilităţi. Dar, în acelaşi timp, nu se simte complet confortabil cu ideea că este un individ separat de mamă şi de orice altecav din lume. Mai ales când este obosit, bolnav sau speriat, copilul va dori confortul mamei şi alungarea sentimentului de singurătate.

Este imposibil de prezis când se va întoarce un copil spre părinte şi când va fugi să caute adăpost. Poate să se schimbe de la un moment la altul sau poate părea matur şi independent timp de zile la rând înainte de a părea că regresează brusc. Şi părinţii pot simţi reacţii mixte: există momente când se simt minunat că au înapoi micuţul, că acesta are legături şi cu alte persoane dar şi momente când iritarea şi scâncetele sunt ultimul lucru dorit. Unii numesc această perioadă „prima adolescenţă”. Aceasta reflectă unele din şsentimentele noastre amestecate despre creştere şi părăsire şi este absolut normal.

Părinţii trebuie să ţină minte că cel mai bun mod de a-şi ajuta din nou copilul să îşi recâştige calmul este să le ofere atenţie şi încredere. E tot ceea ce au nevoie. Atrăgând atenţia copilului să se comporte ca „un copil mare” îl va face doar să se simtă şi să acţioneze mai nesigur şi neajutorat.

Separarea de scurtă durată de părinte poate ajuta copilul mic să devină mai independent. Va continua să sufere de un grad de anxietate de separare şi probabil că va face tam-tam când părintele pleacă chiar şi pentru câteva minute. Dar protestele vor fi de scrută durată. E mai probabil chiar ca părintele să fie mai supărat de despărţire decât copilul dar trebuie să nu lase să se vadă acest lucru. dacă crede că supărarea are vreo şansă de a convinge părintele să nu plece copilul va continua să facă tam-tam în ocazii similare şi în viitor.

Oricât de tentantă ar părea „strecurarea” fără ca copilul să vadă aceasta va face copilul şi mai dependent pentru că acesta nu va şti când va dispărea părintele data viitoare. E mai bine ca părintele să sărute copilul la plecare şi să promită că va reveni. Şi când se întoarce e bine să laude copilul cu entuziasm şi să îi dedice întreaga atenţie un timp, înainte de a trece la alte treburi casnice. Când copilul înţelege că părintele se va reîntoarce mereu şi continuă să îl uibească acesta se va simţi mai sigur.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *