Crizele adolescentei

Criza adolescentei C

Rebeliunea, depresia si cat e vina parintilor.

Se spune ca adolescenta este o perioada „dificila”, indiferent cum ni s-a parut noua cand am trait-o pe propria piele.
E perioada in care cel in cauza ori nu vrea sa asculte pe nimeni, fiind convins ca el si numai el le stie pe toate, ori dimpotriva, se simte pierdut. Perioada in care e posibil sa fie mai melancolic decat „zice la carte”, ba chiar usor depresiv.

Ca parinti, ar trebui sa ne puna pe ganduri? In ce masura si cand se impune un ajutor specializat? La toate aceste intrebari a raspuns psihologul.

Adolescenta este o perioada pe care majoritatea parintilor o privesc cu teama, cand se gandesc la copiii lor, si cu o strangere de inima, cand se gandesc la a lor. Copiii o asteapta cu nerabdare, iar cand o descopera, se simt neintelesi, nesiguri si devin speriati.
Adolescenta nu este singura perioada de „criza”, dar se poate sa fie dintre cele mai lungi. Orice schimbare de statut bio-psiho-social, orice trecere dintr-o perioada de dezvoltare in alta poate fi perceputa ca o perioada de „criza”. Multa lume amesteca termenii si notiunile, ajungand sa creada lucruri neadevarate sau chiar fara sens. Adolescenta nu este sinonima cu depresia. Adolescentii pot deveni depresivi, dar adolescenta, ca perioada de dezvoltare, nu aduce cu sine, implicit, si un episod depresiv.
Este important ca perioada adolescentei sa fie inteleasa holistic, folosind modelul bio – psiho – socio – spiritual. Din punct de vedere biologic, copilul trece de la statutul de copil la cel de tanar, apar modificari hormonale, schimbari de ordin fizionomic, dezvoltarea organelor sexuale. Toate acestea vin cu o puternica incarcatura psihologica. Se simt si mari si mici, in acelasi timp.
Sentimentele de inferioritate traite de catre adolescent sunt foarte aproape de cele ale copilului mic. Lupta principala este aceea a castigarii superioritatii.
Toate acestea se petrec intr-un mediu social. Acest mediu este format din familia adolescentului, mediul scolar, grupurile de prieteni pe care le frecventeaza.
Cerintele de conformare ale acestui mediu cresc, pretentiile cresc, responsabilitatile cresc si acestea si, de cele mai multe ori, fara ca in perioada copilariei sa fie antrenate abilitatile necesare pentru a le face fata.

O mare parte din conflictele din aceasta perioada sunt date de modelul de parentaj din cadrul familiei.
Este extrem de dificil sa castigi cooperarea adolescentilor, mai ales atunci cand acestia se confrunta cu parintii si profesorii sau alti adulti in moduri din care sa concluzioneze ca ar avea un statut inferior.

Tipul de parentaj la care faceam referire mai devreme este mai ales cel permisiv, in care adolescentul este rasfatat si care devine descurajat de atitudinea adultului care nu il lasa sa faca lucruri pentru sine.

La acesta se adauga stilul autoritar, in care acesta este obligat sa se supuna, fara a i se asculta opiniile.
Din acest tip de interactiuni pot aparea problemele cele mai mari: tulburari comportamentale, afective, dezvoltarea unor structuri dizarmonice de personalitate.
Nu orice moment de rebeliune, melancolie, esec scolar sau scaderea interesului pentru studiu, episod de indragostire „oarba” sau alta situatie cu care se intalnesc acestia sunt predictorii unei catastrofe.
Insa toate aceste situatii trebuie vazute in context si analizate cu chibzuinta si, obligatoriu, in contextul mediului familial, al grupului social din care familia face parte, al propriei dezvoltari a adolescentului.

Motivatia rebelului

Psihiatrul Rudolf Dreikurs a definit cateva scopuri pe care comportamentele „rebele” le indeplinesc: atentia, puterea, razbunarea si inadecvarea si distractia. 
Este important de stiut ca intensitatea starilor si comportamentelor ce duc la implinirea acestor scopuri este direct proportionala cu descurajarea adolescentului.

Comportamentele si atitudinile la care este recomandat sa fie atenti adultii sunt posibile cicatrici ce pot aparea pe corpul adolescentului:
– frecventarea unor anturaje dubioase sau despre care ei nu stiu nimic
- o stare depresiva ce tine de mai mult de o luna
- renuntarea la propria igiena sau la socializare
- aparitia unor „ritualuri” comportamentale, o anumita rutina ce se repeta identic, inainte de a se duce la scoala sau la culcare si care este executata cu o stare generala de incordare
- insomnia sau modificarile bruste ale apetitului sau ale greutatii corporale.

Diferenta intre a fi atent si a deveni panicat este data de urmarirea contextului in care se produce unul dintre lucrurile enumerate mai sus.
Pentru adolescent, cautarea atentiei devine o problema in raport cu grupul frecventat si mai putin cu familia. Daca acesta este obisnuit sa fie intotdeauna in prim planul atentiei familiei, va cauta acest lucru si de la grupul de prieteni. Asumarea unor comportamente iesite din norma poate fi pretul platit de catre acesta pentru a primi toata atentia de care el are nevoie.

Adolescentii au nevoie sa arate ca sunt puternici. Nevoia de putere este principalul laitmotiv al adolescentei. De aici, intrarea in lupta de putere cu adultii este o metoda des intalnita. Daca adultul intelege acest mecanism, va putea evita aceste lupte, aratandu-i ca ii suntem alaturi, nu impotriva.

Adolescentii razbunatori sunt cei care se simt raniti de viata si vor sa nu ramana mai prejos. Adultul, daca se va putea abtine in a riposta si nu va intra in jocul adolescentului, va reusi pana la urma sa dezamorseze tensiunile ce se acumuleaza.
Inadecvarea, ca tehnica de a fi lasat in pace, este comuna celor ce sunt constant ingrijorati de performantele pe care le au.

Frica de esec ii poate plasa pe o pozitie din care nici macar sa nu mai incerce sa faca ceva. Daca li se prezinta esecul ca fiind primul pas spre succes si ca, astfel, vor putea invata ce si cum sa nu faca, starea de tensiune se va disipa, iar curajul isi va face loc in viata lor.

Distractia este cea mai mare descoperire a adolescentei. Distractia „mare”, nu cea a copiilor, cea „adevarata”. Daca distractia este prezentata ca fiind ceva complet separat de viata normala, de sarcinile vietii cotidiene, de ideea de scoala si invatat, adolescentul este foarte posibil sa refuze sa si-o mai doreasca.

Viata poate fi facuta interesanta intr-o multime de feluri, trebuie doar sa stii cum sa faci asta, iar aici modelul comportamentelor adultilor este cel mai important.
Conceptul cheie al evitarii acestor situatii este integrarea corecta a copilului in cadrul familiei inca din copilaria mica, in oferirea posibilitatii de a se exprima si de a contribui la mersul familiei, dar cu limite, reguli si respect.

Daca indivizii se simt importanti, conectati la mediul familial, stiu ca sunt capabili si se pot descurca, daca stiu ca ei conteaza in sanul familiei, vor avea curaj sa se dezvolte si sa fie responsabili pentru sine si cei din jur.

Cat tine adolescenta

 In orice manual de psihologia varstelor, adolescenta incepe in jurul varstei de 14 ani si se termina in jurul varstei de 19 ani. Aceste limite sunt influentate de foarte multi factori, iar, in practica, se pot intalni cazuri de „adolescenta tarzie” si la persoane de 25-26 de ani.
Perioada mai lunga de scolarizare, traiul in comun cu parintii, amanarea asumarii responsabilitatilor traiului zilnic sau o mai inceata dezvoltare afectiv emotionala il pot tine pe tanar intr-o pozitie de dependenta fata de terti, de asumare a unei inabilitati de a face fata provocarilor vietii adulte.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *